În perioada 2022–2025, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” a implementat Proiectul Național de Prevenire a Abandonului Școlar (PNRAS), un program amplu dedicat sprijinirii elevilor și reducerii riscului de părăsire timpurie a școlii.

Obiectivul principal al proiectului a fost diminuarea abandonului școlar, prin intervenții educaționale personalizate, activități remediale, sprijin socio-educațional și dezvoltarea competențelor cadrelor didactice.

Activități derulate în cadrul proiectului

Proiectul a inclus o serie de activități complexe, adresate atât elevilor, cât și profesorilor:

  • 923 de ore de activități remediale, adaptate nevoilor reale ale elevilor;
  • 3 excursii educative de o zi și 3 spectacole, cu rol formativ și motivațional;
  • 6 cursuri și 6 workshopuri de formare personală și profesională pentru cadrele didactice;
  • activități de digitalizare, menite să modernizeze procesul educațional;
  • dotarea unei săli de studiu și a unei săli de lectură, pentru îmbunătățirea condițiilor de învățare.

Rezultate și impact

Indicatorii realizați, în conformitate cu țintele propuse, evidențiază impactul pozitiv al proiectului:

  • rata de abandon școlar: 0%;
  • rata de absolvire a clasei a VIII-a: 100%;
  • doar 7% dintre elevi au obținut note sub 6 la Evaluarea Națională;
  • 3% dintre elevi au acumulat peste 40 de absențe nemotivate/an;
  • 27 de profesori utilizează constant mijloace digitale interactive și strategii didactice moderne;
  • 184 de planuri educaționale de intervenție realizate;
  • 121 de elevi au absolvit ciclul gimnazial și au participat la Evaluarea Națională în anii 2023, 2024 și 2025 (cumulativ).

Implementarea PNRAS a contribuit semnificativ la crearea unui mediu educațional sigur, incluziv și orientat spre succesul fiecărui elev, consolidând rolul școlii ca spațiu al sprijinului, performanței și egalității de șanse.

Coord. prof. Velicu Valentina